Jucătoarea româncă de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, în urma victoriei obținute marți în două seturi, 6-1, 6-1, în 54 de minute de joc, în fața britanicei Heather Watson, nr. 45 WTA.
Mișcarea palestiniană Hamas și Israelul au ajuns la un acord de încetare a focului permanent pentru a pune capăt unui război ce durează de 50 de zile, a indicat marți pentru AFP un înalt responsabil palestinian.
Fostul căpitan al echipei naţionale Haralambie "Hari" Dumiraş este noul preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, el fiind ales cu unanimitate de voturi de către cei 73 de membri prezenţi la Adunarea Generală de marţi.
Sportiva Andreea Chiţu a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de judo de la Celiabinsk (Rusia), după ce a fost învinsă în finala categoriei 52 de kilograme de Majlinda Kelmendi din Kosovo, care evoluează sub steagul Federaţiei Internaţionale (IJF).
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, este convinsă că o aşteaptă un meci dificil şi în turul 2 al Openului Statelor Unite, împotriva Janei Cepelova din Slovacia.
Limbajul de mahala pe care îl folosesc personaje importante din administraţia publică clujeană este completat de atitudinea unor figuri politice faţă de banul public peste care se cred stăpâni, deşi nu au niciun drept legal.
Păiușul lui Porcius, o plantă rară colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul Florian Porcius în Parcul Național Munții Rodnei, a fost regăsită în urmă cu câteva zile, a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, administrația acestei zone protejate.
UEFA Study Group Scheme, programul inovativ prin care asociațiile membre ale forului continental fac schimburi de informații și de experiență pe partea tehnică, capătă o nouă dimensiune după 6 sezoane pline de succes, informează site-ul uefa.org.
În acest weekend Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu vor lua startul la Barum Czech Rally Zlin, în etapa a opta din Campionatul European de Raliuri (ERC) și etapa a cincea din Junior ERC.
În luna septembrie se dă startul la Crosul Companiilor, organizat de Runners Club în patru oraşe importante din ţară: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Oradea și Brașov.
După şase şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro, ieri leul a înregistrat o uşoară corecţie negativă, moneda unică oprindu-se în apropierea pragului de 4,40 lei.
Theodor Paleologu, Elena Udrea, Petre Roman, Cristina Pocora, Attila Korodi au vorbit o dată sau de două ori în acest an în plenul Camerei Deputaţilor, în timp ce Monica Iacob Ridzi, Mădălin Voicu, Oana Niculescu Mizil, Nicolae Păun au vorbit ultima oară în 2012 în acest for legislativ.
Amatorii bogaţi de călătorii cu trenuri vechi şi destinaţii neaşteptate ar putea să-şi împlinească visul în curând, la bordul unei rame de mare lux pe ruta Budapesta-Teheran, introduse de către o filială a căilor ferate ungureşti.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, la Senat, că proiectul autonomiei este finalizat şi urmează o amplă şi profundă dezbatere publică, el apreciind că este nevoie de o nouă Constituţie pentru ca un astfel de proiect să aibă şanse de a fi adoptat.
Băncile vor fi obligate să afişeze pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operaţiunilor pe care un client doreşte să le efecuteze cu un card de debit sau credit, potrivit unui proiect întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, referitor la faptul că Emil Boc o susţine pe Elena Udrea la Preşedinţie că, "dacă Emil Boc se simte atras de un alt partid, nu are decât să-şi dea demisia din PDL şi să se înscrie într-un alt partid" şi a arătat că nu este "deloc demn acest demers".
Monica Macovei, candidat independent pentru fncția de președinte al României, susține modificarea legii partidelor, astfel încât un partid să se poată înființa cu cel puțin 3 membri.
Monica Macovei a postat un filmuleţ pe Facebook în care spune că acceptă provocarea din campania ”ALS Ice Bucket Challenge”, ea punând într-un bol fotografii ale mai multor persoane publice anchetate de DNA şi condamnate, între care Voiculescu, Năstase, Copos, Vîntu, peste care toarnă apă cu gheaţă.
Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru infracţiuni de şantaj şi înşelăciune. Cei trei reparau jgheaburile şi ţiglele de pe acoperisurile imobilelor, iar la final cereau sume uriaşe.
Victor Ponta conduce în continuare în topul apariţiilor media, Elena Udrea a intrat direct pe locul al doilea, numărul apariţiilor lui Klaus Iohannis a scăzut, în timp ce, după anunţul privind ieşirea din cursa pentru Cotroceni, numărul menţiunilor vizându-l pe Viorel Cataramă a crescut.
O femeie în vârstă de 77 de ani, dată dispărută de acasă, a fost găsită decedată marți dimineaţa, 26 august 2014, în jurul orei 9, de către poliţiştii clujeni, în zona Valea Căşeiului din Dej.
De ceva vreme se vorbește la Turda despre restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii V Macedonica, Potaissa.
Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va găzdui, sâmbătă, 30 august 2014, conferința internațională cu tema „EU 2.0 - Să învățăm despre UE la Școală”.
Persoanele nevăzătoare care circulă prin Piața 1 Mai din Cluj-Napoca pot ajunge foarte ușor victime ale accidentelor rutiere din cauză că semafoarele de aici nu au dispozitive acustice special care să îi ghideze în trecerea străzii.
Alternativă a sistemului educațional românesc și complet diferită de o universitate privată, ACADEMY+PLUS din Cluj-Napoca își propune să transforme tinerii pasionați de informatică în profesioniști și viitori antreprenori.
Iubitorii cvartetelor cu coarde sunt asteptați, în acest weekend, pe pontonul din Iulius Parc din Cluj-Napoca, să participe la primul festival din România dedicat în totalitate acestui instrument şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa va avea loc la Cluj-Napoca.
Serialul „Breaking Bad" a obţinut cinci trofee şi este marele învingător la gala Primetime Emmy Awards 2014, desfăşurată în noaptea de luni spre marţi, la Los Angeles, informează Reuters.
Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană, a anunţat serviciul de presă al armatei, citat de agenţia Ukrinform.