monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cei mai mari maeștri de Aikido se întâlnesc în premieră la Cluj

Fundaţia Română de Aikido Aikikai organizează luna aceasta la Cluj-Napoca Seminarul Internațional de Aikido, acolo unde se va întruni Comitetul Director al Federaţiei Internaţionale de Aikido, ceea ce reprezintă o premieră pentru Europa de Est.

CSAT a aprobat prezenţa aeronavelor de luptă ale NATO pe aeroporturile din România

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, după şedinţa CSAT, că s-au luat două decizii, una legată de prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României, precum şi a 200 de militari şi personal de întreţinere, şi posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, în domeniul cibernetic.

Circulaţie închisă în Turda, pe DN15

Începând de mâine, 4 septembrie, circulaţia va fi închisă în Turda pe podul din aval peste râul Arieş, de pe str. Ştefan cel Mare DN15.

De ce este mai lejer să fii rău-platnic

Clujenii au restanţe la bănci de 1,5 miliarde de lei. Paradoxal, în România pare să fie mai bine uneori să fii rău platnic şi să ajungi pe mâna recuperatorilor de credite decât să-ţi plăteşti ratele la timp.

Cifrele Campionatului Național Liga 1, după etapa a 6-a

Trei etape consecutive cu gol a bifate de Gregory Tade (CFR Cluj), 100 de jocuri în Liga 1 a atins Mario Felgueiras (CFR Cluj), Jakolis Antonio (CFR Cluj) a marcat pentru prima oară în campionat, iar portughezul Nuno Viveiros (Universitatea Cluj) a marcat și el pentru a 10-a oară în Liga 1, acestea sunt doar câteva statistici oferite de către LPF după etapa a 6-a.

Eugen Pârvulescu oficial la „U” Cluj

Conducerea clubului Universitatea Cluj a confirmat oficial faptul că fostul conducător al echipei Pandurii Târgu-Jiu va veni la Cluj.

Cupa Davis: România şi Suedia şi-au anunţat oficial echipele

Căpitanul-nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a anunţat oficial jucătorii care vor reprezenta România în întâlnirea cu Suedia contând pentru Play-Off-ul turului 1, al Grupei I din Zona Euro/Africană.

Ușoară scădere a leului

Cursul euro a crescut a crescut de la 4,4054 la 4,4060 lei, într-o şedinţă agitată cu volume de tranzacţionare mai mari decât cele din şedinţa precedentă.

Caravana Scrimei Româneşti vine mâine la Cluj

Demonstraţii de scrimă, diverse informaţii despre acest sport sau cunoaşterea unor campioni la scrimă, sunt doar câteva din activităţile pe care le pot face cei prezenţi maine, 4 septembire, de la ora 12:00, în Piata Unirii, cu ocazia Caravanei Scrimei Româneşti în Cluj.

Medicii clujeni se pregătesc de proteste

Nemulţumiţi că nu le-au crescut salariile şi că nu au fost deblocate suficiente posturi în sistemul sanitar, cadrele medicale reiau protestele.

Patru nave NATO în Marea Neagră, în următoarele zile

Patru nave NATO vor intra până la 7 septembrie în apele Mării Negre, regiunea fiind vizitată în ultima perioadă de mai multe nave de război în contextul situației din Ucraina, a indicat miercuri o sursă militar-diplomatică rusă.

Străini găsiţi cu şedere ilegală în Cluj

Doi americani şi un nigerian au fost depistaţi de Serviciul pentru Emigrări Cluj, ieri, 2 septembrie, în urma unor acţiuni ale Serviciului pentru Imigrări privind combaterea şederii ilegate.

Parcul Central s-a transformat în loc de parcare

Parcul Central s-a transformat în loc de parcare
În ultimul timp, spațiul verde și trotuarele din jurul Cluj-Arena au devenit locuri de parcare, pentru clujenii veniți în Parcul Central la plimbare, petreceri, cununii ori pentru cei care vin cu copiii la locurile de joacă din micul părculeț de lângă stadion.

Copilotul Răzvan Petrescu, rămâne internat o săptămână la Cluj

Operaţia la care a fost supus copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a durat trei ore şi a fost finalizată cu succes, el urmând să rămână internat cel puţin o săptămână la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca.

Patru nave NATO în Marea Neagră, în următoarele zile

Patru nave NATO vor intra până la 7 septembrie în apele Mării Negre, regiunea fiind vizitată în ultima perioadă de mai multe nave de război în contextul situației din Ucraina, potrivit unei surse militar-diplomatică rusă

CSAT se va reuni miercuri pentru a discuta strategia României la NATO

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni miercuri, 3 august, cu o zi înaintea Summitului NATO din Ţara Galilor, pentru a stabili care va fi, oficial, poziţia României la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Vânt și ploi în toate zonele tării, miercuri și joi

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o informare de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă pentru aproape toate zonele țării, începând din această dimineanță, de la ora 11:00 până joi, la ora 15:00.

Securitate maximă la Summitul NATO din Ţara Galilor

Peste 9.000 de poliţişti britanici urmează să fie mobilizaţi pentru a asigura securitatea luxosului complex hotelier care-i va găzdui pe cei peste 60 de şefi de stat şi de guverne la Summitul NATO, joi şi vineri, în sudul Ţării Galilor.