monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Miniştrii lui Ponta fac gafă după gafă

Zilele trecute, ministrul Transporturilor Ioan Rus spunea, făcând o glumă sinistră, că „primarului ungur de la Cluj i-a dat un microbuz cu defecţiuni la frânare“. La o zi după gafa acestuia, un alt ministru a gafat monumental. Titularul de la Educaţie, Remus Pricopie, crede că Remus şi Romulus au fost crescuţi de o vulpe.

Ce mai promit miniştrii, la Cluj

După ce săptămâna trecută trei miniştri au adus la Cluj şapte microbuze, luni a venit şi ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru a împărţi mai multe ambulanţe, care vor ajunge în câteva judeţe din ţară, printre care Vaslui sau Călăraşi. Bănicioiu a fost însoţit de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea. Ministrul Sănătăţii a susţinut, printre altele, că una din priorităţile sale este Spitalul Regional de Urgenţă.

SONDAJ: Ce premier vor românii

Un sondaj realizat recent relevă preferinţele românilor pentru funcţia de prim-ministru, în funcţie de câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Rezultatele sunt cu atat mai interesante cu cât ele diferă de la un preşedinte la altul.

Fluctuații minore ale raportului euro/leu

Leul a înregistrat fluctuaţii minore în faţa principalelor valute, investitorii fiind interesaţi mai mult de şedinţa Comitetului monetar al Rezervei Federale americana (FOMC), care se va desfăşura astăzi şi mâine, cât şi de rezultatele referendumului privind independenţa Scoţiei, care se va ţine joi.

Cele mai interesante invenţii, premiate la Cluj

Un bun prilej de cunoaştere şi relaţionare pentru inventatorii din România şi din Ungaria, premii pentru inventatori şi diverse discursuri sunt evenimentele de la manifestarea „Rolul invenţiilor în Progresul Societăţii”, organizată de Asociaţia Inventatorilor, la Cluj-Napoca, în 17 septembrie, la Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Deţinuţii de la Penitenciarul Gherla au început şcoala

Un număr de 98 de persoane condamnate de la Penitenciarul Gherla au început anul şcolar 2014-2015. În urma absolvirii unui an şcolar, deţinuţii beneficiază de 30 zile câştig/an şcolar, iar în cazul absolvirii unui semestru, de 30 de credite.
Președinte executiv ACL Cluj Mihai Seplecan

Mihai Seplecan: „Cu PSD trebuie suflat și în iaurt”

Președintele executiv ACL Cluj Mihai Seplecan îi atrage atenția prefectului Gheorghe Vușcan „să respecte litera chiar dacă pe colegii domniei sale, legea îi cam încurcă”, întrucât „cei de la PSD sunt specialiști în interpretarea legilor în propriul lor interes”.

Angajații, invitați să alerge la Crosul Companiilor 2014

În luna septembrie se dă startul la Crosul Companiilor, organizat de Runners Club în patru oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea şi Braşov. Aflat la cea de-a patra ediţie, Crosul Companiilor 2014 este o competiţie cu specific organizaţional, dedicată exclusiv angajaţilor.

Exerciții militare multinaționale încep în vestul Ucrainei pe fondul încălcărilor armistițiului din estul separatist

În partea de vest a Ucrainei încep luni aplicații militare la care participă 15 țări, inclusiv Statele Unite, România și Republica Moldova, după ce în estul separatist s-au înregistrat duminică noi încălcări ale armistițiului soldate cu victime în rândul civililor în urma unor schimburi de tiruri de artilerie între rebelii proruși și trupele guvernamentale, relatează AFP.

Monede chinezeşti din neolitic, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Sute de monede, ce ilustrează îndelungata istorie de folosinţă a monedelor chinezesti, din neolitic până în secolul XX, 60 de fotografii excepţionale care imortalizează de la peisaje, localităţi, obiceiuri tradiţionale, zgârie-nori până la instantanee surprinse în cotidianul vieţii zilnice din China sau lucrările realizate de 105 artişti, reprezentând 55 de ţări de pe 5 continente, sunt evenimentele găzduite de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Anul școlar începe fără manuale pentru elevii clasele primare

Anul şcolar 2014-2015 începe luni fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.