CFR Cluj va întâlni formaţia Slovan Liberec în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Presiunea pe leu continuă, în absenţa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că referinţele BNR pentru euro şi dolar au urcat ieri la noi valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.
Niciun absolvent clujean nu şi-a depus până în acest moment actele pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.
Proiectul aparţine unei companii româneşti de IT, care estimează finalizarea lucrărilor până la sfârşitul anului 2013.
Vineri va începe cea de a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, prima dată organizate la Atena în 1896. 120 de şefi de stat şi de guvern vor asista la ceremonia de deschidere.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Cluj au amendat hipermarketul Auchan cu 30.000 lei după ce au descoperit că operatorul economic depozita 55.704 litri de apă minerală, în soare, în curtea interioară.
Men’s Fashion Week Cluj, eveniment care face parte din circuitul internaţional al prezentărilor de modă „Fashion Week” din Milano, Londra, Paris va avea loc în 26 şi 27 iulie, în faţa Casino-ului din Parcul Central.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca îi invită pe clujeni să ia parte la programul „Nocturnă muzeală” care îşi propune să ofere publicului posibilitatea de a petrece seara de sâmbătă vizitând muzeul, gratuit, între orele 18.00 - 22.00.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj doar trei pacienţi într-un an au solicitat banii înapoi după ce au cumpărat medicamente sau alte produse necesare pe care nu le avea spitalul.
Un studiu al Societăţii Române de Pediatrie (SRP), realizat în cadrul campaniei „Să protejăm împreună copilăria” relevă faptul că mai mult de jumătate dintre mamele intervievate (51%) din Cluj-Napoca au auzit de imunizarea împotriva rotavirusului.
Banca de celule stem Biogenis care aniversează cinci ani de existenţă în România este cea care lucrează la pregătirea primului transplant, din ţara noastră, cu celule stem din cordonul ombilical.
Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Surse din partid au relatat pentru MEDIAFAX că decizia a fost luată cu 59 de voturi "pentru" şi o abţinere.
Omul de afaceri Călin Stoia, judecat într-un dosar disjuns din cauza penală care-l vizează pe fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că mulţi liberali care, „neînţelegând deriva dramatică în care se află partidul”, se înscriu în ICCD, adăugând că poarta acesteia este deschisă acelor membri PNL care nu se regăsesc în actuala „conducere autistă”.
Coşurile de baschet din parcul de pe strada Coastei au fost demontate, iar părinţii din zonă cer Primăriei Cluj-Napoca reamplasarea acestora.
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul „listei negre”, potrivit cotidianului La Stampa, situaţie care evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.„Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment”, scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.
Autorul atentatului comis la Burgas ajunsese în Bulgaria trecând prin România, vorbea limba rusă şi era însoţit de o femeie, relatează presa bulgară, citând surse din cadrul comisiei de anchetă, relatează AFP.Conform anchetatorilor, bărbatul care s-a aruncat în aer la Burgas pe 18 iulie, omorând cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar, locuise la Varna cel puţin din 16 iulie.
Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, pentru gandul.info, referindu-se la acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, că, din punctul său de vedere, cazul s-a încheiat, ea invocând decizia Consiliului Naţional de Etică potrivit căreia actualul premier nu a plagiat.
Peste 60% dintre cei 5.464 de candidaţi care au susţinut, în 17 iulie, probele scrise ale definitivatului au promovat acest examen, 25 dintre ei obţinând nota 10, potrivit rezultatelor înainte de contestaţii, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că „singurul lucru extrem de important“ este câţi cetăţeni vor sta acasă, alăturaţi celor care vin la vot şi votează împotriva demiterii, în raport cu cei care aprobă demiterea sa din funcţie.
Consiliul Naţional de Etică a înregistrat, ieri dimineaţă, o nouă sesizare privindu-l pe premierul Victor Ponta, care vizează teza de doctorat, dar şi o carte a acestuia.
Primarul Clujului spune că există deja cadrul legal pentru instalarea aparaturii de supraveghere la referendum.
În cele două păstrăvării din Gilău, singurele autorizate să vândă peşte, nu s-a mai investit niciun leu de la inaugurare.
Campionatul National Seniori de Beach Volley de la Mamaia din perioada 20-22 iulie a luat sfârșit, aducând în contul Clubului Sportiv Universitatea trei clasări pe podium, atât la fete cât și la băieți.